Cluburile, discotecile si petrecerile

Acest post este unul dintre acele adevăruri care cei care se regăsesc în ceea ce voi scrie nu recunosc sau găsesc argumente să "se scoată", de aceea rog pe toţi cei care îl citesc să-şi lase părerea printr-un comment sau argumentul care dovedesc că nu fac parte din acea categorie.

Subiectul care-l voi aborda este despre viaţa de noapte petrecută în cluburi, discoteci sau alte spaţii zgomotoase şi înghesuite. În ultima vreme termenul de discotecă este foarte demodat fiind înlocuit cu cel de club, iar sensul acestui cuvânt a prins multe derivări de la cei care îşi pierd nopţile pe acolo, derivări precum clubing, cluber şi altele. Dar până la urma urmei ce este clubul?
Eu îl văd ca locul de refugiu al piţipoancelor care vin să se expună în faţa cocalarilor/cluberilor ce ies la agăţat şi să se îmbete pe bani mulţi. Nu contează că afară sunt -30 de grade, ele tot o să vină într-o fustă de 20 de centimetri cu o bluză transparentă (de nu e nevoie să-i spui să se dezbrace să vezi cum arată) cu un decolteu până în buric şi un încărcător plin de cercei prinşi în ureche, cât despre sexul tare să nu mai spun, obişnuita cămaşă albă cu mâneci lungi, blugi/pantaloni albi, curea cu cataramă cu bling bling, pantofi de lac şi dansul de maimuţă arsă la cur sau de obsedat sexual. Muzica, este infernală, trebuie să-ţi iei cu tine căşti folosite la demolări ca să fie acceptabil pentru urechi iar pentru o conversaţie cu partenerul de masă este nevoie de o portavoce sau un carneţel cu un pix, altfel te poţi alege cu un roşu în gât de toată frumuseţea sau poţi învăţa limbajul semnelor varianta de club.
Un alt lucru nelipsit în cluburi este fumul de ţigară. Foarte eficient pentru cei care vor să scape de ei foarte lent dar sigur, mai ales în cluburile fără aerisire, mici şi aglomerate. De băutură nu mai vorbesc fiindcă toată lumea ştie scorurile care se învârt prin asemenea localuri şi nu mai are rost să consum caracterele degeaba. Dar toate au un sfârşit, iar când este timpul să pleci şi realizezi că nu te-ai ales cu nimic, oftezi şi te întorci şi a doua seară cu gândul că vei avea mai mult noroc.
Dacă ar fi să introducem atmosfera de club pentru o aniversare, un eveniment important, aş spune că este locul ideal dar cu mici modificări, dar practicarea "clubingului" doar pentru unele scopuri......HELL NO!!! Într-un fel mă gândesc că dacă vrei te distrugi, angajează-te ca DJ, animatoare, barman sau chelner. Doar aşa te poţi alege cu unele "cadouri" care nici dacă îţi iei toate salariile până la vârsta de pensionare nu te mai fac bine.
Aşa că după o noapte de petrecere în club poţi învăţa multe lecţii  importante cum ar fi: într-o lume sufocată de zgomot, gesturile sunt de mare valoare; consumul excesiv de fum, de muzică tare poate dăuna grav mentalităţii!

Război sau pace?!

De-a lungul timpului s-au consumat multe acte de război în care unele dintre ele şi-au desemnat câştigătorul iar altele închieiate cu un simplu tratat care este doar de faţadă. Şi totuşi cei mai afectaţi în urma acestor acte de cruzime sunt tot oamenii de rând care îşi pierd copii, rude, prieteni în bătaia puştii totul din cauza unui singur om care nu ştie să ajungă la o cale de mijloc, om care se crede cel mai puternic om, numit conducător al ţării. poate că răboiul ar trebui să facă parte din lumea asta, dar care este scopul acestora? Ce avem de căştigat în urma lor? Probabil că sunt lucruri la care mulţi nu s-au gândit, precum, în loc de a se direcţiona fonduri pentru fabricarea de armament, acei bani pot fi folosiţi în educaţie, în sănătate, în dezvoltarea ţării, nu pentru hrănirea setei de violenţă sau de sânge a celor care considera că vecinii sunt inamici.
Dar totuşi lumea mare a uitat că şi ea a fost mică odată şi cum stătea şi înghiţea în sec atunci când era înjosit de altcineva mai mare. De aceea furia asta generează războaie dintr-o simplă neînţelegere. Şi cu atâta răutate există şi un lucru bun când vine vorba de armată, şi anume stagiul militar formează omul, educându-l în ordine şi disciplină, oferindu-i un statut de om în toată firea. Chiar dacă am văzut nenumărate filme cu şi despre război şi sunt împătimit al acestora, pot spune că sunt un adept al păcii care încearcă să găsească o cale favorabilă pentru cele două părti pentru a evita incidentele nedorite. Ce este de remarcat la soldatul care luptă pe front este faptul că este cel mai bine pregătit din punct de vedere fizic, psihic şi emoţional faţă de un spotiv de înaltă performanţă.
Proverbul zilei: ARMELE NU OMOARĂ OAMENI, OAMENII OMOARĂ OAMENI.

Sunetul care ne reprezinta

Peste tot unde mergem auzim fără sau vrem sau intenționat melodii mai mult sau mai puțin cunoscute care ne delectează timpul petrecut acasă, pe drum sau în spațiile mici ce ne restrâng activitatea fizică sau intelectuală. Dar oare de ce ne place să ascultăm această muzică? Ce vrea să ne spună formația sau cântărețul prin versuri? După câteva milioane de melodii ascultate am încercat să scot "crema" din acele melodii și să le fac o legătură cu unele întâmplări petrecute cu ceva timp în urmă și am realizat că multe dintre melodiile ascultate transmit un semnal de alarmă cu privire la anumite lucruri care sunt în realitate sau care nu trebuie să le facem deși unele persoane fac exact invers.
De obicei seara, când toate gândurile se așează la locul lor, mă așez în fața calculatorului și ascult alte melodii care sunt neascultate și încerc să vad dacă în cele 3-4 minute de sunet continuu mă găsesc măcar o fracțiune de secundă. Iar după câteva ore de ascultat în continuu observ că foaia pe care am notat numele melodiilor s-a umplut dar playlist-ul încă nu este terminat. Opresc muzica, mă așez în pat, sting lumina și mă gândesc că este adevărat ce credeam. Muzica care o ascultăm ne reprezintă, fie prin starea care o simțim în acea clipă, fie prin personalitatea pe care o avem. Cum ne dăm seama?! Simplu. Ascultă toate melodiile atent, urmărește înțelesul versurilor și realizează o conexiune cu tine însuți.

Între vis şi realitate

Povești, legende, mituri, toate îşi au scopul lor aici, mai mult sau mai puţin influienţabil asupra oamenilor. Dar te-ai gândit  vreodată, care este rolul nostru într-o asemenea poveste sau în acest film de lung metraj care noi îi spunem viaţă?

O vreme m-am tot gândit şi am aprofundat problema, am luat în considerare toţi factorii (cei vizibili şi cei ce nu pot fi văzuţi), dar singurul răspuns la care am ajuns este că noi, ca parte materială suntem nişte marionete legate cu sforile destinului şi dirijaţi de fiinţele cerului iar când una din sfori se rupe cădem pur şi simplu în partea mai puţin fericită iar când nu mai este ce să se rupă, lăsăm totul în urmă, nu mai contează cum sunt. Cât despre partea spirituală, renunţă la rolul primit pe acest sol şi va dobândi involuntar sarcina de a descărca toate acţiunile lui pe întregul parcurs al filmului.

Dar să revenim la început, fiecare dintre noi trebuie să ne aflăm intenţia şi motivul pentru care am ajuns să ne alegem acest statut primit fără voia noastră. Pe tot parcursul cercetării mi-am dat seama că toţi suntem obligaţi de a realiza o serie de fapte înainte de a ceda rolul obţinut.

Cum am ajuns la acestă concluzie? Simplu. Am încercat să-mi închei socotelile în această peliculă dar tot ce reuşeam era să mai schimb puţin macazul pe culoarea puternică a sensului vieţii, până într-o zi când, uitându-mă la amintirile ce mă însoţeau, realizasem că nu îmi îndeplinisem sarcinile împuse de la început.

Una din ele a fost să ajung la o vârstă considerabilă la care să am în palmares rezultate pe plan sportiv dar şi pe plan profesional. Îndeplinite!

Acum, dacă ar fi să încerc iar să renunţ la tot, nu ştiu dacă aş reuşi poate pentru că nu mi-aş fi îndeplinit sarcinile, lucru care poate m-ar descuraja puţin dar în acelaşi timp m-ar face curios să văd ce nu am reuşit să fac până acum. Dacă ar fi să am ca sarcină să strâng averi, singurul lucru care l-aş face este acela de a anula această îndatorire fiindcă ştiu ca eu nu am avut noroc la bogăţie şi decât să mă chinui o viaţă întreagă pentru aşa ceva, mai bine prefer să ajung să am soarta individului rău.

Am stabilit şi aceste detalii, dar totuşi mai este ceva. Ce este?! Eu aş spune banal; tu, poate ai spune că este imposibil, sunt flash-back-urile cunoscute de unii sau deja-vu, cum îi spun alţii. Sunt acele secvenţe ce simţi că le-ai mai trăit odată dar nu ştii când sau ai mai văzut acele imagini ce-ţi trec prin faţa ochilor dar nu ştii de unde provin. Se pare că la mine sunt din ce în ce mai frecvente şi nu-mi pare rău că le trăiesc pentru a doua oară fiincă mă pune pe gânduri dacă acele lucruri ce le-am văzut sunt făcute bine sau trebuie să iau o altă decizie în privinţa lor, şi uite aşa am aflat si rolul acestor deja-vu-uri.

Pentru un final culminant, am să las o întrebare cititorului care să-l pună pe gânduri şi să-şi spună propria opinie. Te-ai întrebat vreodată dacă tot ce simţi, dacă tot ceea ce mănânci, dacă tot ceea ce faci este real, şi nu este ceva virtual? Dificilă întrebare! Aşa este. Şi eu mă tot gândesc la acest lucru dar răspunsul adevărat pe care-l caut nu cred că se poate găsii aici, trebuie să explorăm lumea nevăzută de noi în această formă, ci este văzută numai de cei ce dimineaţa s-au trezit şi au oprit ceasul special lăsând în urmă totul vraişte atât în cuşca timpului dar şi în spiritul său ce o viaţă întreagă i-a fost alături.

Prima zi

Prima zi! Întotdeauna exista prima zi sau prima oară, fie că este în clipa în care simți aerul greu al noii lumi sau că începi o nouă experientă de viitor. De multe ori prima zi pentru mine a fost o combinație de dulce-amar sau de un rău bun ce s-a dovedit a fi de mare ajutor pentru ce mă aștepta pe viitor. Mereu prima zi a fost cea care dicta tonul ritmului ce trebuia menținut toată perioada în care eram depărtat de celelalte activități din jur, iar cele mai multe ori startul a fost in viteză, viteză ce m-am chinuit să o mențin de la început până la sfârșit, dar nu mă plâng deoarece numai așa pot depăși toate obstacolele ce-mi apar pe parcursul drumului și tot așa pot creşte pe Scala Progresului.
Astăzi, m-am așezat liniștit la linia de Start pentru un nou drum, pe parcursul unui an școlar, purtând numărul de profesor în cadrul școlilor speciale, start care a fost destul de lent dar am întârziat plecarea pentru a putea accelera pe parcursul traseului în funcție de eventualele schimbări ce pot apărea pe parcurs. Concurenții care s-au prezentat alături de mine sunt veterani cu mai multă experiență al cărui palmares este greu de depășit de un începător ca mine, dar încerc măcar să-i egalez dacă nu reușesc să-i depășesc. Ca să descriu locul de sosire îmi este foarte greu, dar atunci când voi ajunge acolo mă voi așeza iar la linia de start pentru a reîncepe o nouă cursă pe care să o duc la bun sfârșit.

Ca încheiere a "Primei zi" doresc să împărtășesc un proverb de la un om înțelept și anume ORICE DRUM LUNG ÎNCEPE CU O MICĂ PAUZĂ. Întotdeauna dă rezultate!!!